Articole despre Yoga în viața cotidiană
Noutăți din țară
Sanyas Diksha la Om Ashram
În 18.11.2023 la Om Ashram Jadan, India s-a desfășurat o frumoasă ceremonie Sanyas Diksha.
Impresii de la cursul Ayurveda ştiința vieții III
În luna noiembrie am continuat cu un alt curs din seria cursurilor de Ayurveda ştiința vieții.
Impresii de la cursul Ayurveda ştiința vieții I-II
În luna octombrie am lansat seria cursurilor de Ayurveda ştiința vieții. După două zile pline de cunoștințe, de mirosuri şi gusturi, petrecută în compania unor oameni minunați, treptat învățăm să înțelegem natura noastră fizică şi mentală unică, care sunt paşii spre o stare de echilibrare, cum transformăm hrana şi alimentele în tratament, care este tratamentul potrivit, metodele de preparare ale hranei şi tratamentul cu plante, şi multe altele.
Ziua internațională a păcii
Cântând mantra pacii am aprins câte o lumănare lângă copacul păcii plantat de Vishwaguruji în curtea ashramului cu ocazia Zilei Internaționale a păcii, reflectând pe cuvintele rostite de Vishwaguruji cu această ocazie:
"Reînvierea umanității, valorilor etice și spirituale reprezintă „primul pas” în a afecta schimbarea pe care vrem să o vedem pentru Mama Pământ."