15. dṛṣṭa-anuśravika-viṣaya-vitṛṣṇasya vaśīkāra-sañjñā vairāgyam
 
dṛṣṭa – văzut
anuśravika – auzit
viṣaya – obiect de simț
vitṛṣṇasya – liber de dorințe, fără poftă
vaśīkāra-sañjñā – stăpânire perfect, controlând în mod conștient
vairāgya – non-atașament, renunțare

Pentru a stăpâni complet pofta pentru obiectele simțurilor și a fi eliberat de dorința pentru ele este non-atașament.
 
Vrittis provin din două surse: impresiile exterioare transmise prin organele simțurilor și mișcări interioare transportate de minte în conștiință. Dacă conștiința se eliberează de ambele cauze, apoi este eliberată de influența vrittis. Starea de conștiință rezultată este fără dorințe și este mulțumită, caracteristică adevăratului vairāgya și se numește vashikarana.
Vashikarana apare din fixarea minții pe un singur obiect. La fel ca o cobra, atrasă irezistibil de flautul fermecător de șerpi, nu aude și nu vede altceva decât asta, așa ar trebui să fie îndreptată atenția și concentrarea nedivizată a unui aspirant spiritual spre Sinele divin. Discipolul ar trebui să fie atras atât de irezistibil de Sinele Suprem că nimic nu îi poate distrage mintea. Orice experimentează, citit sau auzit, intensifică aspirația lui spirituală.
 
Există două tipuri de vairāgya:
APARA – vairāgya imperfect 
PARA – vairāgya perfect.

APARA VAIRĀGYA este acel fel de oboseală lumească simțită de oricine care a participat cândva o înmormântare. Acest tip de renunțare este numit și vairāgya „cimitir”. În
cimitir devenim cu toții conștienți de impermanența valorilor lumești și pentru un moment se trezește în noi bănuirea realității sufletului și a existenței lui Dumnezeu. Dar această stare de obicei se termină din nou la poarta cimitirului și ne continuăm viața neschimbată. Astfel, mulți aspiranți au un sentiment temporar de renunțare, care, cu toate acestea, este în curând înlocuit de noi dorințe, doruri și scopuri lumești.

PARA VAIRĀGYA (vairāgya perfect), pe de altă parte, ne schimbă existența permanent și ne însoțește pe tot parcursul vieții. Cu ochii ațintiți pe scopul spiritual, yoghinul trăiește în lume ca o floare de lotus în apă – eul lui interior este într-o conexiune constantă, neîntreruptă cu Sinele cel mai înalt, și astfel el rămâne complet neatins de ispitele lumii (māyā) chiar și în mijlocul activității zilnice. Adevărata vairāgya avem atunci când suntem atât de puternic atrași de Dumnezeu încât nimic nu ne poate distrage mintea. Orice experimentăm, vedem, citim sau auzim doar ne intensifică vairāgya și aspirația spirituală.

În vremurile moderne, poate fi dificil să urmați această instrucțiune a lui Patanjali. Cu toate acestea, este posibil să-ți organizezi viața în așa fel încât să faci loc spiritualității
obiective. Faceți o încercare simplă: notați activitățile pe care le desfășurați în timpul zilei. Veți afla rapid cât timp pierdeți cu lucruri și gânduri inutile. Mai ales pierdem mult timp cu bârfe, discuții inutile și chinuieli inutile. De asemenea, merită să ne gândim la ce lucruri avem cu adevărat nevoie și de care ne-am putea lipsi. Separând importantul de neimportant, putem economisi mult timp și bani și îi putem folosi pentru practici spirituale.
 
16. tat-paraṃ puruṣa-khyāter-guṇa-vaitṛṣṇyam
 
tat param - cel mai înalt (nivel)
puruṣa – sine
khyāti – cunoaștere, cunoaștere
guṇa – proprietate, calitate
vaitṛṣṇyam – eliberat de dorință
Cel mai înalt stadiu de detașare (vairāgya) este atins în realizarea Sinelui, prin care se stinge dorința pentru orice element al naturii.

După cum sa explicat deja, conștiința este purificată și ținută sub control prin renunțare (vairāgya); prin detaşarea vrittis de dorinţele lumeşti şi îndreptarea lor spre scopul spiritual. Prin viveka distingem adevăratul sine de aspectele sau atributele naturii, iar această perspectivă ne eliberează de influența impresiilor senzoriale și a dorințelor care decurg din ele.
Aceasta explică modul în care putem controla vrittis.
 
Acum vine următoarea etapă: distrugerea dorințelor. Despre ea veți citi în următorul articol.